Romania ta, Romania mea

Partea 1 – Romania ta

(cu ani in urma) (sau poate ca si in prezent)

Ma trezesc de dimineata avand in gura un gust amar, probabil de la portia de fiere luata din stirile politice prezentate seara pe canalele de stirii. Ma duc la geam si incerc sa iau o gura de aer curat. Deschid fereastra si trag in plamani, asemeni unui peste asfixiat, o gura de aer plina de praf. Tocmai atunci, o pala de vant se gasise sa imi aduca o parte din praful ce de ani de zile se stabilise in zona in care locuiam.
Caut sa nu bag in seama aceste mici neplaceri si ma indrept, plin de voiosie, catre baie. Un pic de apa rece ma va inviora, gandesc plin de speranta. Fireste ca robinetul, amortit de atata invartire, se razbuna pe mine si nu lasa apa sa curga.
De fapt, la ora asta nici apa calda inca nu sa trezit. Oftez si ma duc sa ma imbrac cu hainele de strada. De o cafea de dimineata nici nu mai poate fi vorba.

Cobor incet pe scarii, cautand sa imi aduc aminte de cum mai arata liftul, stricat de altfel de cateva lunii bune. Desi majoritatea locatarilor de pe scara isi platesc intretinerea, nu sunt destui bani si pentru reparatia liftului. Tot este bine. Sanatatea mai presus de toate.

Pe strada, vantul adie incercand sa mature praful secular, ceea ce imi aduce aminte de: “in tara asta, raul, ramul…”. Pana la tramvai am de mers cateva sute de metri. Stiu ca voi ajunge in statie plin de praful strazilor capitalei, dar sper ca macar sa nu dau ochi cu o haita de cainii.
Ma uit in jur. Toata lumea merge atenta, cu privirii banuitoare si cu capul in pamant, ori de cate ori un caine se apropie.
Dealtfel nici nu ar avea cum sa mearga cu privirea inainte. Primarul de sector si firmele ce tot repara strazile, nu ne lasa sa ne plictisim de mers pe strada si cauta sa imite suprafata lunii pe strazile noastre. O privire rapida aruncata in jur, ma face sa cred ca sunt cu adevarat pe luna.

Toti mergem cu acea lentoare in miscari, datorate atat hranei imbelsugate pe carea ne-o permitem cat si bucuriei de viata pe care o simtim.
Trebuie sa recunosc ca exagerez un pic, intrucat pe la mijlocul drumului, cativa oameni – cam negri de suparare cred, sau poate datorita faptului ca sunt nevoiti sa manance seminte asa, de dimineata, asculta o muzica sacadata, in care cineva ne spuen ca este suparat, doamne foarte suparat.
Cum eu am un serviciu la care trebuie sa mai si ajung – acesta imi permite sa mananc o paine, nu seminte – grabesc pasul, nu de frica generata de omul negru, ci de faptul ca ma apropii de statia de tramvai.

Vad cum cateva persoane care tare seamana cu niste controlorii de bilete, freamata de nerabdare si privesc in directia noastra, a viitorilor calatori de mijloace de transport in comun.
Asta imi aduce brusc aminte cum ca trebuie sa imi cumpar bilet de calatorie.
Fac un mic ocol si ma reped sa ma asej la coada de formata la saca de bilete. Ciudat, ma minunez eu, cati oamenii au avut acelasi gand ca al meu. Ma minunez si mai tare cand vad casa de bilete inchisa. Privesc scurt catre controlorii si nu pot sa nu remarc o oarecare satisfactie pe chipul acestora.
Cel de sus insa nu ma lasa si trimite o haita de cainii spre ei. Acum nu mai au motive de bucurie si incet-incet ingrijorarea pune stapanire pe ei, astfel ca nu mai exista nici o diferenta intre expresia de pe fata lor si cea de pe chipul nostru.
Acum sunt si ei de-ai nostrii.

Renunt sa mai stau aiurea la coada si ma indrept catre statie, plin de adanca recunostinta adresata primarului ce a avut ideea de a pavoaza trotoarul cu gropi pentru a nu ne plictisi de atata mers, caci datorita lui gasesc pe jos un bilet mototolit.
E drept ca un caine se apropia amenintator de mine crezand ca ii iau painea de la gura, dar sunt mai iute de data asta.

Ma uit cat de frumos stau aliniate tramvaiele, pline de maretie, parca in ciuda geamurilor murdare si a vopselei cojite.
Dintr-o ghereta ce sigur a prins si al 2-lea razboi mondial, razbat niste glasuri. Din cand in cand usa se deschide pertial si un cap cu priviri strengaresti, privesta spre noi, calatorii nerebdatori. Se retrage rapid, apreciind probabil ca nu suntem destui calatori (destui de satui de asteptat).
Unele persoane, obosite deja de atata asteptare si cu picioarele deja amortite de cat au asteptat, incep sa dea semne de nervozitate.
Intr-un sfarsit o persoana corpolenta si plina de maretie isi face aparitia din ghereta de tip vama de razboi. Spre deosebire de noi, priveste inainte. Se vede de departe ca este un vatman si nu un calator. Inca o data cel de sus face dreptate si-l impiedica de o sina. Omul nu se pierde cu firea si dupa ce da de cateva ori din maini precum o vrabie care se spala, ne arunca o privire demna de un adevarat conducator de tramvai.
Deschide usa, se urca incet, precum un elefant batran si cu burta plina, apoi isi fixeaza bine partea pretioasa in micul scaun. Ne arunca o privire plina de compasiune si apasa pe buton.
Bucuria pune stapanire pe noi si printre murmure, rasete si injuraturi, ne imbrancim catre usile deschise ca o invitatie. Lumea incepe sa isi dea coate si ghionturi, uitand de unitatea de mai devreme si ajutandu-se reciproc cu o blandete caracteristica, la urcarea mai rapida in tramvai.
Asa este in viata, unii stau pe scaune altii in picioare.

Pornim. Spre satisfactia mea, care nu am reusit sa prind un loc pe scaun, vad cum alti calatorii, poate cu ambitii mai inalte, refuza sa stea pe scaunele pline de praf si apa. Tramvaiul trebuie sa aiba o climatizare foarte moderna, din moment ce desi afara nu poluase, inauntru erea ud. Iar au facut curatenie cu furtunul, ne lamureste cineva. Bine macar ca au avut apa. Peste cateva statii, tramvaiul se mai goleste si prind si eu un loc pe un scaun gata sters de praf.

… (aici imi lipsesc cateva paragrafe, dar o sa le caut) …

Peste cateva statii cobor la randul meu din tramvai si ma indrept catre locul de munca. Nu mai conteaza ca sunt gata obosit de drum si caut ma apuc rapid de treaba.

………………….

– Text brut, necorectat. Scris prin sept. 2009 si lasat asa. Daca va place si credeti ca merita, incerc sa-l termin –

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s