În pădure

Pădurea fremăta sub mângâierea vântului. Frunzele se frecau unele de altele cu o frenezie greu de imaginat chiar şi pentru oameni. Soarele, privind discret la ce se întâmplă în micul luminiş, se ruşină înroşind cerul. O pătură de nori se lasă încet peste pădure. Zgomotul şi miasmele degajate de frecarea frunzelor începu să atragă atenţia vieţuitoarelor. O furnică, zăpăcită de toată agitaţia stârnită, încălecă o alta. Dar, singurul rezultat fu doar o muşcătură de atenţionare, nimerise un furnic.
Deodată, iarba este strivită de o gheară uriaşă. O găină cu picioare lungi şi pieptul uşor zburlit, se plimba plictisită. Deşi era un apus de soare destul de reuşit, ea se plimba agale, total indiferentă, probabil cu gândul la un cocoşel. Paşii ei nervoşi făceau ca penele să îi salte graţios. Vântul îi mângâia fulgii înfiorând-o; cotcodăcitul ei se transformă întrun cârâit de plăcere. Un cocoşel, afişând aparent o mină preocupată, îşi găsi de drum prin apropiere. Prefăcându-se interesat de o gâză imaginară, se aplecă atingându-i uşor cu creasta, câţiva fulgii mânjiţi delicat de un găinaţ. Aceasta se întoarse privind mirată la cocoşel. Razele soarelui aflat acum în spatele ei, îi învăluia penele într-o mantie serafică. Privind-o, cocoşelul fu cuprins de un uşor tremur. Simţi cum i se întăreşte creasta. Din mintea lui dispărură pe loc gâzele şi viermişorii. Un nou gând se insinua obsedant. Cum să cucerească fiinţa angelică din faţa lui? Cât de mare să fie viermişorul pe care i-l va oferi? Oare ar putea să îndrăznească… ?
O uşoară adiere de vânt zburlii şi mai mult fulgii găinii. Privind ochii albaştri ai cocoşelului, găinuşa se simţi flatată. Aerul înmiresmat al pădurii o ameţi pentru o clipă. Ce să facă? Să încerce să fugă şi apoi să se împiedice sperând că cocoşelul va pricepe mesajul? Sau să plece pur şi simplu, indignată de situaţie? Oare să se lase încorsetată de regulii sau să îndrăznească?
Brusc, câţiva stropi de ploaie îl făcură pe cocoşel să o cuprindă protector de după aripi. Îi făcu un semn discret şi porniră în fugă spre un tufiş. El alerga ţanţoş, plin de mândrie, ea ruşinoasă, aşa cum îi stă bine unei găinuşe. Tufişul se agita frenetic – probabil datorită vântului – dar era tocmai bun pentru un adăpost mai retras. Dar nu, ghinion. Era deja ocupat.
Un alt cocoş, ceva mai mare şi mai fălos, îşi aranjă creasta uşor căzută din cauza ploii. Aruncă o privire adâncă şi plin de înţelesuri către micuţa găinuşă. Poate că tânărul cocoşel îi putea oferi câteva sentimente trecătoare dar, un cocoş adevărat, plin de prestanţă i-ar putea oferi mai mult mai multe. Râme mai mari şi mai grase, un loc de ouat mai bine plasat… Genele tinerei găinuşe fluturară uşor în semn de simpatie şi de oarece interes. Tânărul cocoşel cârâii supărat. Poate că nu putea oferii încă un loc de ouat, dar pădurea este mare şi râme sunt destule, atunci când eşti tânăr şi plin de vise.

– va urma –

Advertisements

O LUME DE DEPARTE

O, cât aş vrea să spun
Dar cuvintele se ascund,
Nu vor ca să-i mânie
Pe cei ce tac si se ascund.

Câte as vrea să zic
De dor şi de jale,
Dar, e ca un făcut,
Ei tac şi îmi stau în cale.

Căci tu trebuie să taci
Şi gura s-o astupi,
Nu ai de ales străine,
Ascultă de porunci.

Dar sufletul n-ascultă
El este în altă parte,
Nu în astă lume mică,
Ci-n alta, de departe.

Acolo-i totul bine,
Şi poţi ca să grăieşti,
Nici ei nu sunt acolo,
E aproape ca-n poveşti.

O NOUĂ LUME

Un sunet se aude,
O pasăre ce ţipă,
Strigându-şi poate dorul
De o planetă mitică.

Un forfot surd, adânc,
Ce lumea-o-nfioară,
Parând a vrea să spună
Că lumea o să moară.

Dar iată, foşnetul se înteţeşte,
Planeta se frămantă,
E un glas care vesteşte
A lumii osândă.

E o furtună, e o simfonie,
E renaşterea la viaţă,
A noii lumi
Ce va să vie.