Misterul din strada Plopilor – episodul 2

Nimic nu parea sa prevada evenimentele ce urmau sa se intample.
Deodata, un tunet prelung si rasunator le intrerupse depanarea povestilor. Magda, inca inbujorata de amintirea pataniilor lui Aurel, se intrerupse brusc si cauta sa isi inabuse un tipat. Cu ochii mari de teama, privi cum o mana cu un pistol mic, arginiu, se ivi dupa perdeaua ce masca usa dispre spre podul casei. Umbra unui om inalt si usor cam rotofei se profila pe peretele alaturat. Dupa profil, persoana nu parea deloc amenintatoare, ba chiar era usor comica, dar arma din mana nu lasa loc de interpretari. Ioana, fica cea mica a dlui. Croitoru, avu o tresarire de curaj si incerca sa se ridice din fotoliul in care cu cateva clipe in urma isi gasise o placuta odihna. Se lamurii insa repede, ca nu este prea bine pentru viitorul ei sa faca acest lucru. Magda ii facu semn cu degetul sa taca din gura si sa o urmeze. Fetele se aflau acum ascunse intro relativa siguranta, dupa canapeaua cea mare. Hector isi arata nelinistea in felul lui, cascand cu mare pofta, intocmai ca un caine somnoros si respectabil, pe vreme de ploaie si dupa o masa copioasa. Ioana, partea cea mai curajoasa a familiei, privi spre Hector mirata de indiferenta acestuia. Magda observa expresia ei si ii sopti ca probabil este cineva cunoscut de caine.
Dupa cateva momente de liniste, prinsera curaj si se ridicara incet de dupa canapea pentru a arunca o privire spre intrus. Ciudat, dar in camera nimic nu trada aparitia de acum cateva momente, determinandu-le pe fete sa se intrebe reciproc din priviri, daca nu cumva imaginatia le jucase vreo festa.
O lumina puternica strafulgera camera, urmata la cateva clipe de un nou tunet. De data aceasta, parca sunase intr-un fel mai deosebit. Parca un ecou prelungise durata acestuia.
Ioana ezita o clipa, apoi, urmata indeaproape de Magda, se avanta spre living-ul casei. Deschise usa brusc, dintr-o singura miscare. La prima vedere, camera nu parea sa fi primit vizita vreunui nepoftit. Perdelele groase ce aparau tablourile de colectie de razele nemiloase ale soarelui ce le-ar fi putut afecta, lasau sa patrunda o lumina ireala, de amurg. Mirosul de tutun de pipa se amesteca cu cel de ambra, al parfumului dlui. Croitoru. Acesta, in ciuda numelui, nu se ocupa defel de croitorie sau de ceva legat de aceasta. Era un constructor de drumuri, cu numeroase contracte dobandite de-a lungul timpului, mai mult sau mai putin pe merit, fapt care ii daduse o oarecare stabilitate financiara. Sotia acestuia, dna. Clara era o iubitoare a frumosului, preferand colectionarea de tablouri si statuete, in detrimentul ingroparii banilor in cine stie ce banca. Nu erau nume foarte celebre, dar tablourile, placute dealtfel, valorau ceva pe piata. Destul de mult pentru a tenta un posibil infractor.

[ episodul 3, in curand ]

Advertisements

Misterul din strada Plopilor – episodul 1

Ploua de cateva zile. Cerul era mohorat, parca supãrat si el de lipsa soarelui. Strada Plopilor parea pustie. Locuitorii ei alungati de ploaia din ultimile zile, preferau sa isi petreaca zilele de toamna tarzie mai degraba in casele lor, decat sa se plimbe pe aiurea.
Vila dlui. Croitoru iesea prea putin in evidenta fata de restul caselor. Desi nu se putea spune ca este o casa modesta, dl. Croitoru nu cautase sa atraga atentia prin ceva mai deosebit. Veranda casei era plina de tot felul de flori, galbene, rosii, albe, asezate dupa un plan stiut doar de stapanul casei. Curtea era ingrijita, fara acele acareturi care dau farmec si personalitate, dar care o si uratesc intr-un fel. Nu se vedea nici o cusca de caine, insa placuta de avertizare “caine rau” lasa sa se inteleaga ca nu oricine este binevenit. Faptul ca nu se gasea nici un pom fructifer ci doar trei brazi de inaltime medie arata trecatorilor ca stapanul casei este din clasa medie si ca are oarece dare de mana.
Dinspre o camera aflata la etaj, rasunara câteva hohote de ras molipsitoare. Fetele dlui. Croitoru, Magda si Ioana, se amuzau povestindu-si una alteia despre stângãciile lui Aurel, prietenul Magdei. De-o timiditate excesiva, Aurel se inrosea si se balbaia ori de cate ori aceasta se apropia sa-i sopteasca ceva la ureche. Nu ca ar fi avut ceva foarte secret de transmis, ci doar dintr-o placere, poate un pic cam sadica, a Magdei, de a-l pune intr-o ipostaza placuta acesteia, dar deloc linistitoare pentru bietul Aurel. Desi prieteni de cativa ani, Aurel nu depasise faza de prieten-admirator. Cu greu isi facuse curaj sa o invite pe Magda la plimbare prin parc. Pe Magda o amuza stangaciile acestuia si evita sa spuna daca ii impartaseste simtamintele acestuia, preferand sa il tachineze si sa se amuze. Totusi se observa cu usurinta ca o absenta de cateva zile a admiratorului o facea sa devina ingrijorata si nelinistita, ii crea o dispozitie proasta…
Atmosfera mohorata de afara parea sa nu le afecteze catusi de putin pe cele doua tinere domnisoare. Suierul estompat al vantului amestecat cu ropotul monoton al stropilor de ploaie ce loveau acoperisul casei, suna chiar placut, indemnand la confesiuni si la depanarea unor amintiri placute din scurta experienta de viata a celor doua tinere. Hector, bravul caine al familiei Croitoru, motaia langa cele doua, tolanit confortabil pe un fotoliu si nearatand a fi deranjat de chicotelile acestora. Din cand in cand deshidea agale un ochi, nu neaparat de a arata ca este de veghe ci mai degraba atent la rostirea unor cuvinte ce ii amintea de portia zilnica de mancare.
Magda, imbracata intr-o rochita rosie, statea asezata turceste pe canapea. Din cand in cand isi trecea degetele terminate cu cu unghii lungii si vopsite in verde, peste parul roscat si cret, lasat sa creasca in voie peste umeri. Inca usor rosie la fata de atata ras, clipea des din cauza lacrimilor. In celelalt capat al canapelei, Ioana statea cu genunchi stransi sub ea si poza intr-o atutudine razboinica, lasnad sa se vada bucuria rautacioasa la auzul pataniilor lui Arel.
– Si sa fi vazut ce fata a facut atunci cand ne-am intalnit cu niste pretenii de-ai lui. In timp ce se dadea cocos in fata lor, l-am impins usor spre un pitbull care il tot fixa cu privirea. Cum cainele nu avea botnita,iti dai seama ce s-a putut intampla…
– Trebuia sa il fi impins mai tare, poate sarea cainele ala pe el, vorbii aproape strigand Ioana. Sau sa te fi apropiat tu mai mult de caine si atunci Aurel ar fi sarit in ajutorul tau si..
– Ce tot spui acolo, numai batai din filme ai in cap. Daca…

[ episodul 2, in curand ]